Guvernul caută soluţii speciale pentru 20 de copii blocaţi în Emiratele Arabe Unite. Aceştia ar putea fi aduşi în ţară cu aeronava premierului

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ de la Abu Dhabi. Delegaţia condusă de premierul Marcel Ciolacu încearcă să găsească soluţii speciale pentru 20 de copii şi doi profesori însoţitori care au rămas blocaţi în Emiratele Arabe Unite în urma inundaţiilor din Dubai. Marcel Ciolacu şi-a arătat disponibilitatea de a pune la dispoziţia elevilor aeronava cu care acesta a călătorit în zona Golfului Persic.

Un grup de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, au rămas blocaţi la Dubai în urma inundaţiilor din ultimele zile.

Copiii au ajuns din Dubai la Abu Dhabi, unde se află și delegația premierului.

În aceste momente se caută soluții speciale pentru copiii blocați în Emiratele Arabe Unite. În acest sens, premierul Ciolacu va avea o întâlnire cu ministrul de Externe şi alţi oficiali români.

Potrivit corespondentului News Bucuresti, Marcel Ciolacu şi-a arătat disponibilitatea de a pune la dispoziţia elevilor aeronava cu care acesta a călătorit în zona Golfului Persic.

Reamintim că Ministerul de Externe a anunţat că un grup de cetăţeni români, rămas blocat pe Aeroportul din Dubai, a revenit în România. Alte două grupuri au cerut ajutor pentru cazare, până la revenirea în țară.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati