Guvernul a demarat o analiză la nivel guvernamental, pentru a vedea dacă aplicația TikTok, folosită în prezent fără interdicții chiar de parlamentari și instituții publice, are vreun risc de securitate și în cazul României, a declarat ministrul Digitalizării Sebastian Burduja, după ședința de Guvern de miercuri, conform economedia.ro.
Întrebat ce risc de atacuri cibernetice presupune utilizarea TikTok și în România, ministrul a afirmat că „este un lucru pe care îl evaluăm în acest zile cu toate instituțiile implicate”.
Sebastian Burduja a amintit că România a interzis achiziționarea de software de securitate cibernetică produs în Rusia. „Noi am interzis prin lege antivirusul rusesc și o serie de soluții. Am emis un ordin săptămâna trecută prin care toate instituțiile din România au o listă de furnizori de soluții software care nu sunt agreați. Și acum au termen de o lună de zile, de două luni, în care trebuie să își facă acest inventar și să își înlocuiască soluțiile care au fost identificate drept vulnerabile”, a precizat el.
O analiză similară va fi făcută și în cazul TikTok, a spus el.
„Trebuie să analizăm și, de îndată ce vom avea o analiză finală, vom emite o dispoziție în acest sens”, a spus el. Întrebat dacă a început această analiză, ministrul a răspuns „Categoric da”.
„Nu vrem nici să generăm o reacție adversă dacă nu este cazul în acest moment”, a precizat el, întrebat care este orizontul de timp în care s-ar putea lua o decizie pentru interzicerea TikTok.
În plus, el a spus că Legea securității cibernetice, care a fost declarată marți constituțională, este în măsură să permită intervenția în astfel de cazuri.
„Este un lucru pe care îl evaluăm în aceste zile, cu toate instituțiile implicate. E un lucru foarte bun și un exemplu foarte bun pe care ni-l dați, pentru că dacă nu am avea legea securității cibernetice, dacă ea nu va fi operaționalizată, ne va fi greu să intervenim în asemenea cazuri. Legea care a trecut ieri de Curtea Constițuonală realmente creează pârghiile ca statul român să intervină mult mai eficient în cazul unor asemenea pericole”, a spus Burduja.
Reamintim că Congresul SUA a decis la sfârșitul anului trecut să blocheze TikTok pe dispozitivele guvernamentale.
Ulterior, Comisia Europeană a interzis personalului său să utilizeze TikTok, invocând îngrijorări legate de securitate și de practicile de colectare a datelor ale aplicației deținute de compania chineză ByteDance. Personalului i s-a ordonat să șteargă aplicația de pe telefoanele mobile și de pe dispozitivele de muncă, inclusiv de pe dispozitivele personale care utilizează aplicații de muncă.
Și Canada a interzis folosirea aplicaţiei chineze de socializare TikTok pe toate dispozitivele mobile guvernului, începând de marţi, a relatat luni National Post, citând comunicarea oficială trimisă angajaţilor guvernului federal, transmite Reuters, citată de News.ro. Decizia a fost luată de directorul pentru informaţii al Canadei, pentru a asigura securitatea informaţiilor guvernamentale, după ce o analiză internă a arătat că metodele de colectare a datelor ale TikTok pot lăsa utilizatorii vulnerabili la atacuri cibernetice, a scris ziarul.
Parlamentul danez a anunţat de asemenea marţi că le-a cerut deputaţilor şi întregului personal să dezinstaleze aplicaţia TikTok de pe dispozitivele mobile de serviciu, din cauza „riscului de spionaj”, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Deciziile subliniază lobby-ul tot mai mare împotriva TikTok din cauza preocupărilor cu privire la apropierea sa de guvernul chinez şi deţinerea datelor utilizatorilor din întreaga lume.