Guvernul ia în calcul relaxarea restricțiilor – surse

Guvernul ia în calcul relaxarea restricțiilor adoptate săptămâna trecută, la nici o zi de la intrarea lor în vigoare. Surse guvernamentale susțin că Executivul ar putea reveni asupra măsurii de închidere a magazinelor la ora 18:00, dacă se va constata că măsura duce la aglomerarea acestora, scrie Digi24.

Una dintre măsurile asupra căreia ar putea reveni Guvernul este cea privind închiderea magazinelor de la ora 18:00. Măsura se aplică în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie, și pe tot parcursul săptămânii unde rata este mai mare de 7,5 la mie.

O altă măsură pe care o au în vedere autoritățile este ce referitoare la sălile de fitness. Potrivit Hotărârii de guvern adoptate săptămâna trecută, acestea se închid la o rată mai mare de 4 la mie. Acum, Guvernul ia în calcul deschiderea sălilor de fitness, dacă persoanele care merg să facă sport se testează înainte cu teste antigen.

Varianta testelor antigen este luată în considerare și pentru deschiderea unor evenimente printre care concertele, filmele sau spectacolele de teatru.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati