Guvernul ia în calcul să impună o raţionalizare a consumului pentru companii – SURSE

Guvernul ia în calcul ca în această iarnă, dacă nu se reuşeşte aducerea din import a cantităţilor de gaze aşa cum sunt planificate, să impună o raţionalizare a consumului pentru companii, au declarat, luni, surse guvernamentale. Populaţia nu va fi afectată de o posibilă raţionalizare a gazelor, au menționat sursele, potrivit Agerpres.

La nivelul Guvernului s-a format un consiliu consultativ care urmează să funcţioneze în perioada următoare. Acesta va analiza evoluţia crizei energiei, în urma conflictului din Ucraina.

„Se va continua livrarea. Nu există nicio limitare pentru consumatorii casnici. Limitarea în procent echitabil îi vizează pentru operatorii economici, dacă nu reuşim să aducem cantităţi de gaz din import aşa cum sunt planificate”, au arătat sursele indicate.

Potrivit surselor guvernamentale, România îşi asigură, în prezent, 90% din producţia de gaze.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati