Guvernul, somat de patroni să redeschidă „imediat” restaurantele şi cafenelele

0
150
Unsplash

Organizația Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) solicită Executivului redeschiderea imediată a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară, şi scoaterea acestora de sub regula de 3 la mie, potrivit unei scrisori deschise transmisă de HORA și citată de Agerpres.

Scrisoarea este adresată prim-ministrului Florin Cîţu, ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.

„Având în vedere pierderile înregistrate de acest sector şi riscul de faliment ce ameninţă mai bine de jumătate dintre operatorii din domeniu, solicităm în regim de urgenţă următoarele măsuri:

1. Redeschiderea urgentă a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară.

2. Scoaterea restaurantelor de sub incidenţa procentului de 3/1000 de pe lista activităţilor cu risc de răspândire a COVID-19 şi, astfel, permiterea funcţionării fără sincope, cu un set de măsuri agreate în prealabil cu reprezentanţii industriei şi respectate de toţi operatorii”, se precizează în document.

Totodată, reprezentanții industriei ospitalității din România argumentează că redeschiderea teraselor, la 1 iunie 2020, nu a crescut numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, astfel că redeschiderea completă a restaurantelor se poate face în siguranţă în unităţile în care se respectă reglementările sanitare.

HoReCa: 40% dintre operatori şi-au suspendat activitatea

De asemenea, HORA subliniază pierderile pe care industria ospitalității din România le-a suferit în timpul pandemiei și solicită Guvernului o întrevedere pentru a discuta aceste aspecte.

„Urmare a crizei datorată pandemiei şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% pe primele şase luni de zile din anul 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 40% dintre operatori”, potrivit textului scrisorii publicate de HORA.

Organizaţia patronală a restaurantelor notează că aportul HoReCa la Produsul Intern Brut este de aproximativ 5,07%, din care 3,42% impact financiar direct, 0,91% impact social (salarii angajaţi şi aport consum) şi 0,74% impact financiar indirect (furnizori şi investiţii).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.