Guvernul trebuie să fie mult mai eficient, susține Ciolacu: ”Pentru asta trebuie să se restructureze”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, că Guvernul trebuie să fie mult mai eficient şi pentru asta trebuie să se restructureze.

”Avem două mari provocări, avem PNRR, care înseamnă atât resurse financiare dar cel mai mult înseamnă reforme de fond, nu de formă şi cred că sunt cele mai dure reforme de implementat post-decembristă şi avem cea mai mare provocare, aderarea la OCDE. Amândouă am putea spune că pot crea un plan pentru România.

Trebuie să ţinem cont de contextul extern, de crizele de securitate, energetice şi trebuie să învăţăm din ultimii doi, trei ani, ce înseamnă cu adevărat provocările, iar Guvernul trebuie să fie mult mai eficient.

Iar ca să fie mai eficient trebuie să se restructureze, fiindcă am văzut în pandemie, în timpul crizei energetice, că nu s-a ridicat la adevăratele provocări”, a spus Ciolacu Ciolacu în cadrul conferinţei de lansare a proiectului „RO 3.0. Viziunea Viitorului”.

Premierul a precizat că ”s-au luat multe decizii întârziat, s-au luat multe decizii pe colţul mesei şi atunci va trebui ca împreună cu reformele din PNRR să vedem care sunt priorităţile”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati