Guvernul, turnul STS Ciurel şi Arcul de Triumf vor fi iluminate în albastru pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, anunţă Asociaţia Help Autism.
Sursa citată precizează că a invitat instituţiile să ilumineze în albastru, în noaptea de 2 spre 3 aprilie, clădiri simbol din Bucureşti, în contextul în care Ziua Autismului este celebrată la nivel mondial pe 2 aprilie.
De asemenea, Asociaţia Help Autism informează că deschide, vineri, un nou centru de terapie în Capitală.
Un copil din 44 are o tulburare din spectru autist, conform datelor asociaţiei. În România se estimează că trăiesc 40.000 de persoane cu acest diagnostic, numărul celor care au tulburare de spectru autist, fără diagnostic medical, fiind mult mai mare, adaugă sursa menţionată.
Un procent de 30% dintre copiii cu diagnostic au acces la terapie, un copil cu autism din patru nu merge la grădiniţă sau şcoală, deşi are vârsta potrivită pentru a fi integrat, iar provocările continuă pe tot parcursul vieţii. Doar 1% au un loc de muncă, iar persoanele cu autism sunt cu 75% mai predispuse la boli psihice precum depresia şi anxietatea în lipsa unui job. Lipsa de acces la servicii medicale şi sociale adaptate nevoilor lor duce la mortalitate prematură, adulţii cu autism mor cu 16 ani mai devreme decât persoanele cu altă dizabilitate, precizează Asociaţia Help Autism.
Organizaţia a deschis nouă centre de intervenţie pentru copii şi adolescenţi în cei 13 ani de activitate. Programele de terapie urmăresc anual evoluţia şi integrarea în comunitate a peste 700 de copii, adolescenţi şi adulţi cu autism.