Haos pe străzile din Bucureşti şi Ilfov, după doar o oră de ploaie torenţială

Într-o oră, cât a ţinut codul galben de ploi, au fost inundate zeci de şosele din București, iar traficul a fost dat peste cap. Furtuna a provocat şi pagube materiale – mai multe locuinţe au fost inundate, iar patru maşini au fost avariate de copacii doborâţi de vânt, potrivit observatornews.ro.

Timp de o oră a plouat torențial în București. A fost suficient pentru ca sistemul de scurgere să nu mai facă faţă şuvoaielor de apă, astfel că imediat în mai toate zonele au apărut inundaţii. A fost o oră plină pentru pompieri. Şase locuinţe au fost inundate, iar patru copaci au fost doborâţi peste maşini.

Pe bulevardul Dacia un copac a fost doborât de vânt şi a căzut peste firele de electricitate. Chiar în acest moment pomperii intervin pentru a elibera zona. 

Cod galben de ploi a fost şi în Ilfov. Pe unele străzi din orașul Popeşti Leordeni, apa trecea de pragul autoturismelor. „Aici e Veneţia. N-am cum să ajung acasă, vrei să înot?”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati