Harasim Iuliana, președinte NOI București: Îi așteptăm pe acei bucureșteni care doresc să participe la schimbarea situației orașului în care trăim – VIDEO

Harasim Iuliana, președinte NOI București, a declarat, la inaugurarea noului sediu din Capitală, că speră că această deschidere va influența pozitiv numărul membrilor partidului. Ea spune că a constatat proasta administrare a orașului și că pentru rezolvarea acestor probleme trebuie în special cooptați locuitorii Capitalei.

  • ”Partidul Națiune Oameni Împreună are acest scop de a atrage acei bucureșteni care doresc să participe la schimbarea situației din orașul în care trăim”, a completat sursa citată.

”Este un eveniment foarte important pentru noi, avem bucuria de a deschide acest centru în București, într-o zonă a orașului de care suntem foarte legați, o zonă veche pentru care se fac de mulți ani diverse planuri de sistematizare și de reînviere. Este o zonă de care personal sunt legată, este zona în care am crescut, o zonă pe care o cunosc de aproape 60 de ani și de care sunt foarte atașată. Credem că deschiderea acestui nou sediu va influența pozitiv și parametrul care se referă la numărul membrilor partidului nostru. Avem deja membri în fiecare sector al Capitalei și în Ilfov, dar credem că deschiderea acestui centru va fi un moment important și pentru realizarea acestui lucru.

Constatăm cu toții proasta administrare a orașului nostru. Cu multă părere de rău pentru că este un oraș pe care îl iubim foarte mult, toți membrii noștri locuiesc în acest oraș, în toate zonele, de mulți ani, și văd cum situația în loc să fie mai bună se degradează pe zi ce trece.

Credeam că este necesară o nouă sistematizare a orașului, vedem că zonele acestea care ar putea fi revalorizare sunt părăsite și se întâmplă cu ele fel de fel de lucruri ciudate. La periferie vedem o creștere malignă, vedem că rețeaua de drumuri nu mai face față numărului foarte mare de autovehicule, rețeaua de transporturi este așa cum este. Noi credem că există soluții, știm sigur că există soluții și credem că în rezolvarea acestor probleme trebuie în special cooptați locuitorii acestui oraș, pentru că nimic nu se poate dezvolta fără implicarea oamenilor.

Trebuie să existe multă transparență referitor la modul în care se administrează banii acestor oameni care plătesc taxe importante pentru susținerea orașului și ei trebuie să devină o parte importantă a dezvoltării acestui oraș. Părerea oamenilor trebuie ascultată. Partidul Națiune Oameni Împreună are acest scop de a atrage acei bucureșteni care doresc să participe la schimbarea situației din orașul în care trăim.

Îi așteptăm alături de noi, și noi suntem bucureșteni ca și ei, nu avem nimic special, suntem oameni care avem o carieră să spunem mulțumitoare, fiecare am făcut câte ceva în viețile noastre și acum constatăm că totul se duce de râpă dacă nu reușim să facem acea coeziune pentru a schimba lucrurile. Deci îi așteptăm alături de noi pe toți cei care doresc schimbarea în acest oraș!”, a precizat Harasim Iuliana, președinte NOI București.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati