Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România lansează o hartă interactivă cu centrele de evaluare COVID 19 pentru a veni în sprijinul pacienţilor.
Harta poate fi deschisă de pe telefon şi laptop. Accesată de pe telefon cu locaţia deschisă, harta îţi va arăta cele mai apropiate centre de locul unde te afli. În acest fel, poţi identifica cea mai apropiată locaţie şi nu mai pierzi timpul în trafic.
„Recomand persoanelor care au un test COVID pozitiv să meargă la un centru de evaluare COVID pentru stabilirea unui tratament adecvat. Pacienţii care pot fi monitorizaţi acasă, vor pleca de la centru cu un tratament după ce li se face evaluarea. Evaluarea cât mai timpurie după primirea rezultatului pozitiv este cu atât mai importantă în cazul pacienţilor cu afecţiuni cronice care pot dezvolta complicaţii„, a declarat dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”.
”Pacienţii cu afecţiuni cronice pot avea complicaţii”
„Am gândit acest instrument online pentru a ajuta pacienţilor şi a-I ghida spre cel mai apropiat centru pentru a fi evaluat. Chiar dacă suntem pe o perioadă descrescătoare, totuşi pacienţii cu afecţiuni cronice pot avea complicaţii dacă se infectează şi, de aceea, este important să meargă la medic într-un centru să fie evaluaţi şi să primească tratament. Chiar eu am beneficiat de evaluare şi tratament într-un astfel de centru”, a precizat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.
În primele 5 zile de la obţinerea rezultatului, persoanele cu cel puţin doi factori de risc, trebuie să se adreseze unui Centru de evaluare şi tratament COVID-19.
Pe toată durata pandemiei, bolile cronice s-au dovedit a fi factori de risc importanţi în decesul a peste 60.000 de persoane infectate în ultimii doi ani cu SARS-Cov-2 în România. Raportările Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că peste 93% din cei decedaţi aveau cel puţin o boală cronică din următoarele categorii: boli cardiovasculare (7 din10 cazuri), diabet zaharat (3 din 10), boli neurologice sau obezitate (2 din 10) şi, afecţiuni renale, pulmonare sau cancer (1 din 10).
Harta poate fi accesată aici.