Forța apei a dus rapid în sus câștigul celui mai mare producător de energie controlat de stat. Hidroelectrica a anunțat un profit de aproape patru miliarde de lei, cu aproape 50% mai mult față de aceeași perioadă, din 2022, informează stirileprotv.ro.
Asta a adus o veste bună și pentru investitorii care au mizat pe acțiunile companiei, recent listată la bursa de valori la noi.
Hidroelectrica este cea mai profitabilă companie controlată de stat, în acest moment. Producătorul de energie a livrat în sistemul național cu 45% mai multă electricitate în primul semestru al acestui an față de același din 2022.
Asta s-a văzut și în rezultatele financiare:Un profit de 4 miliarde de lei în perioada ianuarie-iunie, cu 46% mai mult, comparativ cu perioada similară din anul trecut. Și veniturile au crescut cu peste 40%, la 7 miliarde de lei.
Mihai Chișu, broker: „Rezultatele vin pe de o parte dintr-o motivație ce ține de un an hidrologic foarte bun, pe de altă parte, din prețuri ale electricității care se mențin mari. E o companie care se regăsește în portofoliile fondurilor care investesc în zona de energie verde și vedem că e un trend care capătă contur din ce în ce mai mult.”
Energia verde, mai ieftină, a atras și mai mulți clienți. Pe fondul crizei energetice, compania a ajuns să aibă 513.000 de clienți casnici. Acum un an, erau sub 200.000.
Luna trecută, producătorul de energie s-a listat și la Bursa de Valori București, în cea mai mare ofertă publică inițială de pe piața de capital de la noi. În cursul zilei de joi, de exemplu, prețul unei acțiuni a ajuns la 111 lei, mai mult față de prețul din oferta de listare de 104 lei.