Hidroelectrica, cel mai reclamat și sancționat furnizor de energie electrică, raportat la numărul de clienți

Hidroelectrica a ajuns la jumătate de milion de clienți casnici și, raportat la baza de clienți, a fost cel mai reclamat și amendat furnizor de energie electrică anul trecut, potrivit datelor Autorității de Reglementare (ANRE).

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energle electrică din țară, a intrat agresiv de mai bine de un an pe piața furnizării de energie electrică pentru clienții casnici, cu o ofertă imbatabilă de preț pentru energia activă, indiferent de consumul clientului: 25 de bani/kWh anul trecut, 28 de bani/kWh anul acesta.

Desigur, cu asemenea ofertă și în contextul crizei energetice, Hidroelectrica și-a sporit exponențial numărul de clienți. Dacă a început anul 2022 cu sub 100.000 de clienți casnici, a terminat anul cu circa 500.000 de clienți, scrie economica.net.

  • Prețul mic a venit însă și cu alt preț: Hidroelectrica nu este un furnizor clasic cu experiența managementului a sute de mii de clienți cu tot atâtea facturi de emis și problemele au curs gârlă – de la contractarea cu întârziere, peste termenul legal de 21 de zile, la recepționarea indecșilor autocitiți, la probleme de facturare etc.

De aceea, potrivit statisticilor ANRE cu reclamațiile și amenzile date de-a lungul anului 2022, Hidroelectrica este prima în acest top nefericit, raportat la baza de clienți. Astfel, în clasamentul furnizorilor de energie electrică reclamați, Hidroelectrica este pe locul 3, cu 3.998 de reclamații, după Enel Energie și Electrica Furnizare (5.769, respectiv 4.160). Enel Energie are însă circa 1,5 milioane de clienți, iar Electrica peste trei milioane, nu sute de mii ca Hidroelectrica.

Cam tot la fel stau lucrurile în cazul amenzilor date de ANRE. Hidroelectrica ocupă aici al cincilea loc ca sume absolute, cu amenzi primite de 365.000 de lei. Primul este Electrica Furnizare (760.000 de lei), urmată de Enel Energie Muntenia (500.000 de lei), E.On (475.000 de lei) și Enel Energie (470.000 de lei). E.On are circa 1,7 milioane de casnici în portofoliu iar Enel Energie circa 1,5 milioane. Așadar, raportat la numărul de clienți, tot Hidroelectrica iese cel mai prost.

Oficialii companiei au recunoscut tot timpul problemele și au căutat soluții. De exemplu, contractarea se poate face acum online pe site, destul de simplu (au promis ca lansează și aplicația mobilă) și au fost operate și modificările de soft pentru facturare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati