Hidroelectrica suplimentează numerele de telefon ale call-center-ului şi vine cu mai multe informații

Hidroelectrica suplimentează numerele de telefon ale call-center-ului şi publică pe site o serie de răspunsuri la întrebări frecvente, pentru a venit în sprijinul consumatorilor care vor să-şi schimbe furnizorul de energie, în contextul liberalizării pieţei, se arată într-un anunţ postat pe contul de Facebook al companiei.

„Pentru a veni în întâmpinarea clienţilor Hidroelectrica, am publicat o serie de întrebări frecvente primite în această perioadă, cu răspunsurile aferente. De asemenea, Hidroelectrica anunţă suplimentarea numerelor de telefon ale Call Centerului dedicat pentru informarea clienţilor companiei în privinţa ofertei concurenţiale şi a tuturor temelor de interes”, au scris reprezentanţii companiei scrie Agerpres.

În urmă cu o săptămână, un jurnalist a sunat la call-center-ul Hidroelectrica în calitate de client casnic şi, după o aşteptare de 50 de minute, a primit informaţii eronate cu privire la procesul de schimbare a furnizorului.

Operatorul afirmase că mutarea unui consumator la Hidroelectrica se va realiza în două luni, deşi legea spune că acest proces trebuie să dureze maximum 21 de zile.

Printre informaţiile publicate suplimentar de Hidroelectrica miercuri pe site se află şi cea referitoare la durata transferului de la actualul furnizor către Hidroelectrica: „După depunerea documentaţiei complete (online la adresa contractare@hidroelectrica.ro sau la sediul sucursalelor/uzinelor teritoriale) şi efectuarea de către Hidroelectrica a notificării actualului dvs. furnizor cu privire la decizia dvs de migrare a contractului, termenul maxim de transfer este, conform legislaţiei în vigoare, de 21 de zile”.

Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021, iar tarifele finale nu mai sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati