NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

HomeRun: 215 lei, prețul mediu pentru un masaj la domiciliu. Ce servicii caută tot mai mult românii

Românii apelează tot mai mult la profesioniști pentru servicii care țin de sănătate și starea de bine. În primele nouă luni ale anului, numărul solicitărilor din această categorie a crescut cu 64% față de aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor HomeRun.ro, una dintre principalele platforme online de servicii locale din România.

Masajul este unul dintre serviciile cu cea mai dinamică evoluție, cererea fiind de peste două ori mai mare față de anul trecut (+105%). Cea mai puternică evoluție este înregistrată de masajul terapeutic, cu o creștere de 464%, în timp ce solicitările pentru masaj la domiciliu au avansat cu 67%.

Pentru un masaj la domiciliu, românii plătesc în medie pentru o ședință 215 lei, iar pentru cel terapeutic, 208 lei. În cazul serviciilor la domiciliu, aproape 6 din 10 solicitări sunt pentru masaj terapeutic, urmate de masaj anticelulitic (15%) și drenaj limfatic (13%). Contracturile musculare sunt cea mai frecvent menționată problemă de cei care solicită în mod specific masaj terapeutic (28%), urmate de durerile cronice (11%) și hernia de disc (10%).

Tonifierea ia locul slăbitului în obiectivele de fitness 

Cererea pentru antrenori personali s-a menținut stabilă față de anul trecut, însă obiectivele românilor s-au schimbat. Tonifierea a devenit principala motivație, fiind menționată în 31% dintre solicitări, față de 23% în 2025. În același timp, ponderea celor care apelează la un antrenor pentru a pierde în greutate a scăzut de la 42% la 30%, iar interesul pentru creșterea masei musculare a urcat de la 25% la 30%.

Un program cu antrenor personal costă în medie 672 de lei, costul variind în funcție de numărul de ședințe și obiective, iar 88% dintre clienți preferă antrenamentele la locația instructorului.

Aproape două treimi dintre cei care caută un nutriționist vor să slăbească sau să își controleze greutatea 

Cererea pentru nutriționiști s-a menținut stabilă în 2026. Analiza nevoilor descrise de utilizatori arată că scăderea sau controlul greutății apare în 62% dintre solicitări, în timp ce 23% au solicitat un plan alimentar sau un program de nutriție, iar 16% au căutat consiliere nutrițională în contextul unei afecțiuni sau al unei situații specifice de sănătate.

Costul serviciilor de nutriție variază între 150 și 700 de lei, în funcție de tipul și complexitatea programului.

Interesul crește după vacanța de vară 

Contrar ideii că începutul anului concentrează cele mai multe rezoluții legate de un stil de viață sănătos, datele HomeRun arată o accelerare a cererii la finalul verii.

Septembrie a fost luna cu cea mai mare pondere a solicitărilor din primele nouă luni ale anului (14,5%), urmată de august (13,4%).

Bucureștiul concentrează aproape jumătate din cerere, cu 49,4% din solicitări, urmat de Ilfov (17,1%), Constanța (6,3%), Timiș (5,4%), Brașov (4,9%) și Cluj (4,7%).

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati