Un hotel de trei stele din Mamaia este obligat, prin decizia instanței, să restituie banii unui turist din București, pentru un sejur ratat. Reclamantul a fost nemulțumit de condițiile oferite de hotel dar și de serviciile oferite.
Potrivit Adevărul, bărbatul a cumpărat în 2019 un pachet de servicii, constând într-un apartament în regim all inclusive, perioada 1-5 iulie 2019, la hotelul Victoria din Mamaia, valoarea pachetului fiind de 3.888 lei.
Omul spune că a închiriat un apartament deoarece are doi copii minori (de 3 ani și 1 an și jumătate), fiecare putând fi cazat separat într-o cameră, iar din discuțiile purtate la momentul respectiv cu reprezentanții hotelului și din informațiile furnizate pe site-ul unității de cazare, reieșea în mod clar că hotelul are camerele renovate și că totul era în stare impecabilă.
Ajunsă pe litoral, familia bucureșteanului a constatat că între camerele din apartament nu erau uși, că în baie „mirosea insuportabil de la canalizare” și că, deși hotelul anunța că se fac activități pentru copii, jucăriile lipseau cu desăvârșire.
Ce spun reprezentanții hotelului Victoria
Reprezentații hotelului Victoria au arătat că o parte din aceste nemulțumiri le-au fost aduse la cunoștință cu o zi înainte de terminarea sejurului „până la acel moment neexistând nicio reacție negativă în raport de condițiile de cazare oferite”.
Hotelul i-ar fi propus turistului să-l mute în altă camera, dar acesta a refuzat arătând că a doua zi pleacă și a cerut restituirea prețului achitat. Judecătorii au decis că hotelul trebuie să restituie suma de 3.888 de lei către reclamant.