Hotelul InterContinental, cunoscut astăzi drept Grand Hotel Bucharest, este una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului, cu o istorie strâns legată de dezvoltarea urbană a Capitalei. A fost primul hotel de cinci stele din România și al doilea hotel construit de lanțul InterContinental într-o țară comunistă, după cel din Zagreb.
Clădirea a fost proiectată de o echipă de arhitecți români formată din Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu și Romeo Ștefan Belea. Proiectul a reprezentat un reper pentru arhitectura hotelieră din România și a introdus în peisajul Capitalei o construcție cu o siluetă distinctă.
Cu o înălțime de aproximativ 87–88 de metri, hotelul are peste 20 de niveluri și s-a numărat mult timp printre cele mai înalte clădiri din București, fiind depășit doar de Casa Scânteii, potrivit prezentării publicate de Primăria Capitalei.
Un detaliu neobișnuit al clădirii este absența etajului 13 din numerotare, o practică asociată superstiției potrivit căreia acest număr ar aduce ghinion. La nivelurile superioare se aflau un restaurant panoramic și o piscină, amenajări care ofereau o perspectivă amplă asupra orașului.
Hotelul rămâne un reper al arhitecturii bucureștene și un simbol al unei perioade în care Capitala a primit construcții moderne, cu funcțiuni și soluții arhitecturale neobișnuite pentru România acelor ani.
