Hotelurile deschise pe litoral în minivacanţa de 1 Mai sunt ocupate în proporţie de 80%

Operatorii din turism de la Marea Neagră se pregătesc pentru deschiderea sezonului estival 2022, cu peste 100 de unităţi de cazare gata să-şi primească oaspeţii în weekend-ul de 1 Mai, arată datele centralizate de turoperatorul Litoralulromanesc.ro.

Potrivit rezervărilor făcute până în acest moment, gradul de ocupare a hotelurilor care au lansat pachete speciale pentru minivacanţa de 1 Mai este, în medie, de 80%, staţiunile Mamaia şi Costineşti urmând să fie cele mai aglomerate la finalul acestei săptămâni.

„Evenimentele anunţate pe litoral, precum şi faptul că pretrecerile din cluburi vor fi, după doi ani de pandemie, fără restricţii, explică cel mai bine preferinţele turiştilor în acest an în materie de cazare pentru că localizarea hotelului a contat foarte mult în momentul rezervării.

Astfel, vedem că în zona de nord a staţiunii Mamaia, polul distracţiei de pe litoral, hotelurile sunt aproape pline faţă de sudul staţiunii, unde există un grad de ocupare de aproximativ 60%. De asemenea, hotelurile din Costineşti se apropie de un grad de ocupare de 90%, în contextul în care acolo se va desfăşura prima ediţie a Festivalului ‘Beach, Please’, dedicat muzicii hip-hop & trap”, a declarat Ionuţ Nedea, directorul general al Litoralulromanesc.ro, scrie ziare.com.

Pregătirile pentru minivacanţa de 1 Mai se află pe ultima sută de metri

În ceea ce priveşte preţurile, tarifele pornesc de la 113 lei/noapte pentru două persoane, sumă ce acoperă doar cazarea, fără masă sau alte servicii, la un hotel de 3 stele din Eforie Nord.

Totodată, pregătirile pentru minivacanţa de 1 Mai se află pe ultima sută de metri, iar operatorii din turism promit că startul sezonului estival se va da în cele mai bune condiţii. Pe plaje au fost amenajate beach-baruri şi s-au instalat umbrele şi şezlonguri.

Conform sursei citate, sezonul 2022 aduce foarte multe noutăţi la capitolul „Cazare” în staţiunile româneşti de la Marea Neagră, de la hoteluri nou construite până la reamenajări şi redecorări interioare.

De exemplu, în staţiunea Eforie Nord, anul acesta a fost inaugurat ApartHotel Amaris 3*. Tot în Eforie Nord, Hotelul Belvedere a fost renovat şi reclasificat la 4 stele, Hotel Union a adăugat un corp de clădire nou, clasificat la 4 stele, care include piscină şi spa center, Hotelul Bacolux Koralio a fost renovat şi reclasificat la 4 stele. În staţiunea Mamaia, Hotelul Unirea a fost renovat şi reclasificat la 3 stele.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati