Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, a anunţat că 8.000 de arbori au fost plantaţi, sâmbătă, în pădurea Vlădiceasca, Snagov, în numai cinci ore.
„Se spune că cel care plantează un copac plantează o speranţă. Copacii sunt esenţiali pentru viaţă, pentru un mediu mai sănătos şi un aer mai curat. Am plantat astăzi stejari, la Snagov, pentru un Ilfov mai verde. Alături mi-au fost primarul din Snagov, Anghel Mihai, prefectul judeţului Ilfov, Simona Neculae, dar şi zeci de colegi de la Consiliul Judeţean Ilfov”, a scris Hubert Thuma pe Facebook.
650 de voluntari au participat la acest proiect printre care şi străini, a precizat președintele CJ Ilfov.
„La un moment dat, am plantat un stejar împreună cu Ilinca, o fetiţă în vârstă de opt ani, care mi-a mărturisit cât de mult îi plac animalele şi plimbările în natură. Am văzut şi firme private care şi-au adus angajaţii. Au lăsat munca de birou şi au luat cazmaua. Vreau ca astfel de acţiuni să devină o normalitate.
Le mulţumesc celor de la Romsilva pentru stejarii puşi la dispoziţie şi autorităţilor locale din Snagov, care nu sunt la prima acţiune de acest fel! Mulţumesc, de asemenea, Asociaţiei Creştem România Împreună! Repet, „Ilfov împreună” nu este doar un slogan pentru mine, este un mod de acţiune. Şi îmi doresc să continuăm aşa. Vom planta şi la Cernica, în perioada următoare, 20.000 de arbori”, a conchis Hubert Thuma.