Iași: Prima zi de pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva

Peste 300.000 de credincioşi ortodocși din ţară şi străinătate sunt aşteptaţi să ajungă, în perioada 8-16 octombrie la racla cu moaștele cuvioasei Parascheva, în contextul în care Primăria municipiului Iași a plătit anul acesta peste 1 milion de lei pentru Sărbătorile Iașului, eveniment al cărei punct central îl constituie renumitul pelerinaj organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Racla Sfintei Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, a fost așezată în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane Iași, scrie G4Media.

Conform programului, pelerinajul a început sâmbătă de la ora 06.00, potrivit directorului de comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, Lucian Apopei.

Primăria Iaşi a amplasat mai multe ecrane mari în câteva locații, pentru ca cei care nu pot ajunge la slujbă să o poată urmări de la distanță.

Anul acesta s-au împlinit 381 de ani de când moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iași.

În anul 1521, trupul sfintei va fi dus în Constantinopol, unde va fi păstrat pâna în anul 1641. În acest an, domnitorul moldovean Vasile Lupu, în semn de multumire pentru ajutorul acordat patriarhului Constantinopolului primește în dar Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, astfel, racla cuvioasei ajunge în Iași în ziua de 13 iunie 1641, ramânând aici până astăzi. Inițial, moaștele Sfintei au fost așezate în Biserica Sfintii Trei Ierarhi, însa după incendiul din data de 26 decembrie 1888, acestea vor fi mutate în Catedrala Mitropolitana din Iasi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati