Consiliul Judeţean Ilfov şi Liga Profesionistă de Fotbal continuă cea mai de succes campanie de promovare a adopţiei animalelor. Jucătorii de fotbal din Liga 1 vor intra, înainte de startul meciurilor oficiale, cu câini în braţe disponibili pentru adopţie şi în sezonul 2022-2023.
- Campania reîncepe duminică, 17 iulie, la meciul FCSB – FC Universitatea Cluj 1918.
În primul sezon, în urma campaniei, s-au adoptat 321 de câini din adăposturile de pe raza judeţului Ilfov.
„Aşteptăm cu sufletul la gură reluarea campionatului. Numărul adopţiilor a scăzut considerabil în timpul pauzei de campionat. Din păcate pentru animale, este şi perioada concediilor, oamenii nu au timp acum de o schimbare majoră în viaţa lor. Continuarea campaniei era extrem de necesară. În acest moment, în adăposturile publice din Ilfov sunt aproape 300 de câini. Mulţumim încă o dată Ligii Profesioniste de Fotbal pentru deschidere şi pentru dorinţa de a schimba comunitatea în bine.”, a declarat Hilde Tudora, şef Birou Protecţia Animalelor CJ Ilfov.
Campania „Umple golul din viaţa ta” a fost preluată de alte cinci ţări, printre care: Bulgaria, Grecia, Italia şi Turcia.