Consiliul Județean Ilfov, în parteneriat cu Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta” și Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), continuă în această săptămână activități de depistare precoce (screening) a tuberculozei în cadrul grupurilor vulnerabile, din județul Ilfov, anunță viitorulilfovean.ro.
Caravana s-a aflat luni, 4 aprilie 2022, în comuna Nuci, în fața cabinetelor medicilor de familie, lângă primărie, vis-a-vis de Biserica Sf. Alexandru și Nicolae, în intervalul orar 13:00-17:00, unde s-au prezentat pentru evaluare 31 de persoane, iar vineri, 8 aprilie 2022, în comuna Mogoșoaia, în fața centrulude vaccinare, pe strada Valea Parcului, nr. 1A., în intervalul orar 09:00-13:00.
Aceste activități se derulează în baza protocolului de cooperare semnat în luna august a anului 2021, prin care Consiliul Județean Ilfov, alături de partenerii săi, își propune realizarea unor acțiuni concrete pentru a facilita accesul cetățenilor din Ilfov la servicii de sănătate. Activitățile presupun deplasarea unei caravane, prin care ilfovenii vor beneficia de acces facil, gratuit, aproape de casă, la consultații medicale puse la dispoziție de un cabinet mobil, dotat cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid.