Ilfov: Şapte milioane de lei, investiții în sănătate în 2020

CJ Ilfov transmite că șapte milioane de lei vor fi investiți în sănătate în 2020 prin achiziţia de aparate noi, performante, pentru investigaţii şi analize, dar şi extinderea sau modernizarea spitalelor.

Până la finele acestei luni, CJ Ilfov va cumpăra şi un mamograf 3D, cu tomosinteză care va putea fi folosit cel mai probabil din luna mai la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Buftea În plus, sistemul de endoscopie, achiziţionat în 2014, va fi modernizat.

Anul acesta vor începe şi lucrările pentru extinderea spitalului. Se va construi o clădire cu trei etaje, cu o amprentă la sol de 750 metri pătraţi, care apoi va fi dotată cu toată aparatura necesară.

Spitalul este singurul centru din judeţ care are departament de medicină materno-fetală, aşa cum numai marile centre universitare au. Pe lângă liniile de gardă de terapie intensivă şi ginecologie, la Buftea funcţionează, de aproape o lună şi o linie de gardă de neonatologie. Şi tot la Buftea femeile îşi pot face gratuit analizele pentru cancer de col şi cancer mamar. Un control de rutină, poate scuti femeile de boala necruţătoare.

Analizele se fac în baza unei trimiteri, de la medicul de familie sau de la un specialist. De altfel, Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea derulează, în parteneriat cu CJ Ilfov, campania SCAPI DE CANCERUL DE COL CU UN SINGUR CONTROL, în cadrul căreia femeile beneficiază de aceste analize, consultaţii şi informări gratuite şi care va presupune o caravană de consultaţii în judeţ în foarte scurt timp.

Pe lista de investiţii pentru 2020 se află şi Spitalul Judeţean Ilfov, unitatea medicală unde se fac operaţii in premieră – precum cele în domeniul urologiei. Spitalul are una din cele mai mari secţii de recuperare din ţară şi aparatură de ultimă generaţie. Investiţiile nu se opresc aici – urmează achiziţia unui electrocauter, un monitor de ATI şi un sistem de ventilaţie ultramodern. Se modernizează de asemenea căile de acces – alei şi parcare -, se construieşte un lift exterior şi o pasarelă care va lega secţia de urologie de restul unităţii.

Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu (Bălăceanca) este deja în reabilitare capitală – vor fi consolidate şi modernizate cinci corpuri din incinta spitalului, pavilioanele vor fi reîmpărţite, iar saloanele vor fi mai spaţioase. Fiecare salon va avea paturi şi mobilier nou şi grup sanitar propriu. Unitatea medicală va avea şi o cantină şi o sală de ergoterapie – un atelier de creaţie care îi ajută pe bolnavi să se vindece. De altfel, medicii din spital spun că acesta este cel mai bun tratament, iar operele pacienţilor sunt deja cunoscute în urma expoziţiilor. Zona de relaxare va fi regândită complet, atât în interior, cât şi în aer liber, mai ales pentru terapie prin activităţi fizice şi lucrul cu animale. Spitalul va fi şi reabilitat termic, se vor schimba conductele de apă şi de gaze şi va fi amenajat şi un spaţiu pentru activităţi sportive.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati