Direcția Generală Anticorupţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au prins în flagrant marți un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul Rutier, în timp ce primea de la un martor denunţător, suma de 1000 de lei, pretinsă pentru a-şi folosi influenţa în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul în care martorul era cercetat.
În schimbul banilor, agentul de poliţie a promis că va interveni pe lângă lucrătorul delegat să efectueze cercetări în cauză, lăsându-l pe martor să înţeleagă că poate determina obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal în care acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.
În baza actelor de urmărire penală efectuate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov şi a probelor administrate, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Faţă de inculpat a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.