Ilie Năstase spune că este nemulțumit de faptul că primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, nu-i oferă posibilitatea de a avea o statuie și un muzeu în parcul ”Regele Mihai”, fostul Herăstrău.
„Nu trebuie să mă bat eu să-mi facă statuie sau muzeu. Ei ar trebui să facă, dacă vor să facă ceva! Am fost la dânsul cu proiectul meu, care este foarte frumos. Am mers dimineața, pe la ora 09:30, m-a primit și i-am explicat ce vreau să fac. Dânsul a spus că nu crede că se poate face, pentru că e vorba despre un parc cu verdeață.
Acolo unde voiam eu, la intrarea dinspre Charles de Gaulle, vin toți copiii cu role, stau pe acolo. Asta era ideea, să împărtățesc trofeele mele cu cei tineri, care nu mă cunosc. Acolo sunt niște statui vai de capul lor. Se putea pune încă una, sau la 50 de metri de acolo”, a afirmat Năstase la Pro Arena, scrie ziare.com.
Fostul mare jucător de tenis, primul număr 1 din istoria ATP și dublu câștigător de Grand Slam la simplu, i-a prezentat primarului general al Capitalei un proiect ce presupune construirea unui muzeu și a unei statui în Parcul Herăstrău, denumit oficial „Parcul Regele Mihai”. Ilie Năstase se consideră îndreptățit să aibă parte de această onoare, însă edilul i-a refuzat solicitarea.
„Acest oraș nu mă merită pe mine. Vorbesc serios, că dacă vedeau cât de mult m-am bătut eu să-mi fac acest muzeu, dacă bucureștenii vedeau, ieșeau toți și comentau, dar niciunul nu a comentat, pentru că sunt toți ca niște lași, ca Nicușor Dan sau cel puțin eu așa cred. Dacă îți dorești ceva, ieși pe stradă și te manifești și spui că domnul acesta a făcut ceva pentru noi și pentru România”, a completat Năstase la Radio Sport Total FM.