Ilie Năstase protestează față de statul român. Potrivit fostului lider ATP, vârfurile din sport, care au intrat în istorie, recunoscute la nivel internațional, nu sunt respectate.
Multipul câștigător de turnee de Grand Slam crede că printre acțiunile de recunoaștere a meritelor sportivilor de top ar trebui să fie construirea unor statui. „Nasty” chiar cere propria statuie.
„România nu acordă niciun respect campionilor! Nadia Comăneci nu are statuie, dar o are în America. Avem o statuie, dar nu e a noastră, e lui Charles de Gaulle. Eu încerc de nu știu câte luni să mă apropii de primarul Capitalei, să am și eu. Mi-a făcut Ciprian Marica o statuie, care îmi este naș”, a declarat Ilie Năstase la turneul Dr. Oetker Junior Trophy 2021, scrie B1.ro.
Pe fostul superstar al tenisului în macină amintirile, iar pe fondul nemulțumirilor din prezent, și-a exprimat gândurile, în fața publicului.
Și vreau să le împărtășesc cu toată lumea, dac
În cadrul aceluiași eveniment, Ilie Năstase a criticat dur inacțiunea guvernelor României, respectiv lipsa politicilor publice în domeniul sportului. În plus, și-a exprimat pesimismul cu privire la rata de succes a țării noastre la Jocurile Olimpice de la Tokyo.