Imaginea ospitalității din București. Un șofer STB a primit un premiu de excelență pentru atitudinea față de turiști – FOTO

Un șofer de autobuz de pe linia 783 a primit din partea comunității online „Bucharest” premiul de excelență pentru atitudinea pe care o are față de turiștii care îi cer ajutorul.

„Îi ajută pe toți turiştii care sosesc pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Bucureşti. Nu a omis niciun turist care i-a solicitat ajutorul, tot timpul amabil, zâmbitor şi bucuros că poate fi de folos. Inițial am crezut că este angajatul aeroportului, dar l-am vazut cum cobora din cabina autobuzului … era şofer STB.

După câteva minute nici nu a mai intrat în autobuz, a stat jos lângă aparat şi a oferit explicații tuturor care veneau la el”, se arată pe pagina de Facebook a comunității „Bucharest”.

”El, prin atitudinea lui schimbă în bine imaginea României”

„Premiul acordat de noi, cei din Bucureşti, este unul de imagine, din suflet şi sperăm să ajungă la acest domn pentru că el, prin atitudinea lui schimbă în bine imaginea României”, se mai arată în postare.

În imaginile postate de pagina Bucharest se poate vedea cum șoferul STB de pe linia 783 îi ajută pe turiștii care sosesc pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati