Imunizarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID începe marţi la Romexpo

Imunizarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID începe marţi la centrele de la Romexpo, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1.

Persoanele vaccinate care au cel puțin șase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marți, 28 septembrie 2021, la centrele de la Romexpo.

Sunt așteptate pentru vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistență socială și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare. Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată la liber, fără o programare prealabilă.

Vaccinarea cu cea de-a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna. Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai 2021, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel.

În paralel cu administrarea celei de-a treia doze, continuă și imunizarea persoanelor care doresc să-și facă pentru prima dată vaccinul anti-COVID.

Centrele de vaccinare de la Romexpo sunt deschise în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 8.00 – 20.00.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati