În 1929 a apărut primul semafor electric suspendat la intersecția dintre Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta

În 1929, a apărut primul semafor electric, cu două culori, roșu și verde suspendat la intersecția dintre Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta. Langă el, stătea un agent de circulație, a cărui misiune era să întoarcă un indicator cu săgeata Stop, în funcție de sensul în care traficul era oprit.

Date despre cât de aglomerate erau arterele în acei ani au fost publicate de revista Urbanismul câțiva ani mai târziu în 1934. Astfel, pe bulevardul Brătianu-Take Ionescu, astăzi Bălcescu-Magheru, traficul era intens între orele 11.30 și 13.30: aproximativ 1500 de vehicule treceau prin dreptul Universității București, printre care și multe tramvaie, care aveau, încă de atunci, prioritate in trafic.

Prozatorul și jurnalistul Mircea Damian scria în 1935 despre semafor în volumul ”București”.: „Semnalul este și el altă tortură. Pe unde au mai rămas stop-urile, lucrul e nițel mai simplu și mai fără emoții, pentru că stopul nu are atâta autoritate. Dar semnalul acela electric, cu roșu la oprire și verde la liber, agățat de sârmele tramvaiului! Să te uiți, nu la agentul de circulație care îl mânuie din marginea trotuarului mișcând la dreapta și la stânga un mâner, ci să-l pândești pe el, să pândești semnalul, să pândești punctul verde… Iată ceea ce depășește răbdarea șoferului român. Dar n’are încotro.”

În același volum, Mircea Damian amintește de introducerea sensului unic și dificultatea implementării lui: „Șoferii, camionagiii și birjarii s-au deprins cu sensul unic, și-l cunosc. De asemeni cunosc semnalele. Provincialii, însă, și soldații, se încurcă rău. Te pomenești, bunăoară, cu un ostaș că bagă camionul, fluierând la cai, în plină Calea Victoriei, în sens invers și paralizează pentru câteva minute toată circulația.

– Un-te duci, mă, camarade? sbiară la el agentul de circulație.

Soldatul n-aude din pricina sgomotului.

– Ai? Întreabă el.

– Un’te duci, bă?

– Să iau niște lemne.

– Păi p-aci??

– Păi dar pe unde??

Agentul sare înaintea cailor și-i oprește. Soldatul, nițel cam zăpăcit:

– Ce faci, domnule?!

– Păi tu nu știi că e sens unic?

– Ce e ăla?

– Sens unic!

Soldatul înalță din umeri și dă să plece.

– Întoarce! Urlă agentul.

– Cum să-ntorc dacă eu am treabă-n partea aia? …

În cele din urmă, soldatul e convins s-apuce pe prima stradă laterală. Iar agentul, viteaz, fluieră din țignal și „drege” circulația. Un trecător îl întreabă spiritual: Zi, ți-o făcu, ai?”

sursa: Facebook – Societatea de Transport București STB SA

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati