În 2022, România a importat produse agroalimentare din Italia de peste 770 de milioane de euro

În 2022, România a importat produse agricole și agroalimentare din Italia de peste 770 de milioane de euro, în creștere cu 21,5% față de anul precedent. De asemenea, anul acesta, festivalul RO-Wine găzduiește salonul Gustul Italiei, unde vor fi prezenți peste 40 de producători italieni.

Weekend-ul acesta, între 12 – 14 mai 2023, ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, va organiza, în premieră în România, salonul Gustul Italiei, în cadrul festivalului internațional RO-Wine, cu o selecție de specialități gastronomice italiene și vinuri de excepție, inclusiv o selecție de prosecco și una de vinuri bio, de la producători de top din diferite regiuni ale Italiei, unii dintre aceștia având o tradiție de peste 120 de ani. RO-Wine, aflat la cea de-a opta ediţie, se va desfășura în incinta Fratelli Studio din București, ziua de 12 mai fiind dedicată, în special, reprezentanților rețelelor de retail și HoReCa.

Italia este țara europeană cu cel mai mare număr de produse agroalimentare cu denumire de origine și de indicație geografică recunoscute de Uniunea Europeană (847), o mărturie în plus a calității produselor, dar, mai ales, a legăturii puternice între excelențele agroalimentare italiene și teritoriul de proveniență.

România este a 17-a piață de desfacere a produselor agroalimentare italiene, fiind depășită în Europa Centrală și de Est doar de Polonia și Republica Cehă.

În 2022, România a importat produse agricole și agroalimentare din Italia de peste 770 de milioane de euro, în creștere cu 21,5% față de anul precedent (82% dintre acestea fiind produse alimentare prelucrate și băuturi). La rândul ei, anul trecut, România a exportat către Italia produse agricole și alimentare în valoare de peste 1 miliard de euro, o creștere cu peste 25% față de 2021, Italia fiind prima țară de destinație a exporturilor românești din această categorie (24% din aceste exporturi reprezintă produse alimentare prelucrate și băuturi).

  • Principalele produse alimentare italiene importate în România în 2022 au fost lactatele și brânzeturile (72,4 milioane euro), dar și cafeaua (69,5 milioane euro) sau produsele de panificație și patiserie (64,5 milioane de euro).

Italia deține primatul ca țară furnizoare pentru diverse categorii merceologice de produse tradiționale precum pastele făinoase, uleiul de măsline sau vinurile.

Italia este, totodată, cel mai important producător de vinuri la nivel mondial, cu o producție de 49,8 milioane hectolitri, ceea ce reprezintă aproape o cincime din producția mondială de vinuri, având totodată peste 560 de soiuri de viță-de-vie înregistrate, demonstrând bogatul patrimoniu de biodiversitate pe care poate conta Italia și care oferă în întreaga peninsulă vinuri locale de cea mai înaltă calitate datorită unei tradiții milenare. În 2022, România a importat vinuri italiene în valoare de 34,4 milioane de euro, ceea ce denotă un apetit tot mai mare al românilor pentru savorile din Italia.

Ce vor putea găsi vizitatorii la salonul Gustul Italiei

Toți cei care apreciază gusturile și aromele rafinate italiene, se vor putea bucura la salonul Gustul Italiei de o selecție exclusivistă de specialități de la producători, majoritatea dintre aceștia fiind prezenți pentru prima dată în România, salonul fiind construit ca o adevărată sărbătoare dedicată produselor alimentare și vinurilor care au făcut Italia faimoasă în întreaga lume. Vizitatorii vor putea descoperi o gamă variată de produse deosebit de apreciate, de la vinuri albe, roșii și prosecco, la brânzeturi, paste, creme tartinabile, roșii conservate, făină, biscuiți și produse de patiserie standard și biologice, prosciutto și alte preparate din carne, oțet balsamic, lichioruri (limoncello și digestive), cafea, ulei de măsline extravirgin, orez sau produse din trufe.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati