În 2022, schimbăm paradigma la Bucharest Tech Week, prima ediție în format hybrid

Bucharest Tech Week, festivalul ce transformă Bucureștiul în capitala internațională a tehnologiei, se întoarce în săptămâna 14-19 iunie 2022 cu o ediție în format hybrid.

Bucharest Tech Week, festivalul ce transformă Bucureștiul în capitala internațională a tehnologiei, se întoarce în săptămâna 14-19 iunie 2022 cu o ediție spectaculoasă în format hybrid, ce va aduce din nou în inima orașului cele mai noi gadget-uri și inovații din domeniul tech, dar și ultimele soluții digitale create special pentru a contribui la dezvoltarea afacerilor și a ușura munca de zi cu zi.

Cea de-a șasea ediție a Bucharest Tech Week are la bază o singură premisă – schimbarea modului în care trăim și gândim, simbioza dintre viața așa cum o știam înainte și așa cum este ea astăzi. La această intersecție se află puterea tehnologiei.

Presați de schimbările de perspectivă ce au avut loc în ultimii ani, am fost forțați și suntem în continuare ca, pas cu pas, să ne reconstruim viața, să învățăm din nou să trăim, să muncim, să iubim și de la distanță, să lucrăm remote la masa din bucătărie, să vizităm muzeele lumii de pe propria canapea sau să primim consultații de la medicul nostru prin ecranul laptopului.

Laitmovitul tuturor acestor schimbări este determinat de 3 dimensiuni importante: inovare, digitalizare și tehnologie.

Toate aceste 3 dimensiuni reprezintă ceea ce noi numim azi SCHIMBAREA PARADIGMEI.

Astfel, între 14 și 17 iunie vor avea loc la Hotel Radisson Blu din București cele șase summit-uri tematice, dedicate profesioniștilor din diverse domenii și din toate verticalele de business: Innovation, HR Masters, Future Retail, Java și Software Architecture.

Una dintre noutățile acestui an este introducerea în program a unui summit organizat în premieră în România, Metaverse Summit, conferință unde se va dezbate, alături de specialiști internaționali, această tematică aflată în topul subiectelor de interes la nivel global.

Printre speakerii internaționali de top a căror prezență a fost deja anunțată de către organizatori se numără: cunoscutul tech blogger de origine poloneză, PIOTR MIŃKOWSKI, Solution Architect Red Hat, speaker la JAVA Summit, pe 17 iunie, ANITA LETTINK, Board Advisor & HR Tech Expert HRTechRadar, speaker la HR Masters Summit, pe 16 iunie, RICARDO SUEIRAS, Principal Advocate la AWS și ISMAEL MEJIA, Senior Cloud Advocate la Microsoft, speakeri la Software Architecture Summit, pe 17 iunie.

Participarea la Business Summits se face pe baza unui bilet ce poate fi achiziționat direct de pe https://www.techweek.ro/business-summits. Până pe 6 aprilie, acesta are un preț special de 219 EUR pentru participarea fizică la conferințele de la Hotel Radisson Blu. 

Weekendul va fi dedicat celui mai mare eveniment B2C din ecosistemul tehnologic autohton, expoziția Tech Expo, unde toți iubitorii de tehnologie pot vedea și interacționa cu cele mai noi produse și soluții tech prezentate de companii locale și internaţionale.

Mașini electrice și hibride, trotinete electrice, vehicule cu autoechilibrare, căști și accesorii pentru fitness, produse și sisteme smart home și smart living, cele mai noi smarthphone-uri, laptop-uri, tablete, gadget-uri, roboți, drone sunt doar o parte dintre produsele pe care participanții le vor putea testa și achiziționa la prețuri speciale din cadrul evenimentului din Piața Universității din București. Unele dintre acestea vor fi prezentate în premieră.

Pe scena evenimentului, amenajată în premieră la Tech Expo, vizitatorii vor putea urmări panel-uri, sesiuni de unboxing, demonstrații și prezentări despre ultimele noutăți în materie de e-Health, Smart Home, Smart living, Smart City, robotică, gadget-uri și multe altele.

În premieră pentru o ediție fizică, la Bucharest Tech Week, toți pasionații de jocuri video vor putea asista, vineri, 17 iunie, la o sesiune de gaming live, susținută de cei mai în vogă influenceri din acest domeniu.

Participarea la Tech Expo este GRATUITĂ pentru toate persoanele cu vârsta peste 18 ani, cu înscriere în prealabil pe https://www.techexpo.ro/.

Atât Business Summits cât și Tech Expo vor putea fi vizitate în întregime și în mediul online, pe platforma MyConnector.

Organizatorul BUCHAREST TECH WEEK este UNIVERSUM Expo. 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati