În 16 și 17 iulie are loc a zecea ediție din acest an a proiectului ”Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”. Vor fi prezenți cei de la ASPA, cu Parada Cățeilor, pe Calea Victoriei, vor fi spectacole de teatru, diverse ateliere și concerte, expoziție de automobile de epocă pe traseele pietonale de pe Calea Victoriei, şoseaua Kiseleff şi, în premieră, pe strada Alexandru Constantinescu din sectorul 1.
În cadrul evenimentului ”Străzi Deschise vor fi instaurate trei trasee pietonale, între orele 09:00 şi 22:00:
Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenței;
Șoseaua Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu și str. Monetăriei;
Strada Alexandru Constantinescu între Piaţa Domenii şi str. Căpitan Nicolae Drossu.
Nu va lipsi maratonul teatrului de păpuşi susținut de Teatrul de Animaţie Ţăndărică în faţa Muzeului Naţional de Artă al României și, pentru prima dată, vor avea loc în ambele zile de weekend ateliere şi demonstrații de sculptură şi pictură pentru copii şi adulţi în zona magazinului Victoria, realizate de un grup de artişti meşteşugari Romartizana.
ASPA readuce pe Calea Victoriei „Parada căţeilor” sâmbătă, 16 iulie, de la ora 17.00, și tot pe Calea Victoriei vor avea loc o prezentare de modă pe două roți – „The Dandy Run” și un concert al „Orchestrei Maestrului Hiran”.
A doua zonă pietonală a weekendului, şoseaua Kiseleff, va găzdui locuri de joacă şi mișcare pregătite de Proedus, iar sâmbătă, 16 iulie, Retromobil Club prezintă în zona Casa Doina expoziţia de maşini de epocă „Franţuzoaicele oraşului”.
Pentru prima dată în proiectul „Străzi deschise”, strada Alexandru Constantinescu din sectorul 1 va deveni pietonală şi va fi animată de numere de circ prezentate de Circul Metropolitan Bucureşti, activităţi sportive organizate de Proedus şi de numere de magie.
Programul complet al weekendului 16-17 iulie 2022 „Străzi deschise” este disponibil pe pmb.ro, arcub.ro, creart.ro, proedus.ro.