În aplicaţia Monitorul Preţurilor se pot compara acum și preţurile produselor alimentare

Consumatorii au la dispoziţie o variantă actualizată a platformei www.monitorulpreturilor.info, pentru a compara preţurile produselor alimentare practicate de către principalii comercianţi.

Aplicaţia Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare a fost actualizată, astfel încât consumatorii să poată compara preţul practicat de magazinele din apropiere pentru fiecare produs dorit. Până acum, aplicaţia permitea compararea preţului doar pentru un coş ce conţinea minim cinci produse.

„Am îmbunătăţit aplicaţia Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare pentru a veni în sprijinul consumatorilor, în această perioadă în care trebuie să ieşim cât mai puţin din casă. Acum, aplicaţia este mai uşor de utilizat, iar consumatorii se pot deplasa direct la magazinul unde au identificat produsul de care au nevoie, la preţul cel mai bun,” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare afişează informaţii despre aproximativ 30.000 de produse comercializate în peste 1.700 de magazine aparţinând Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora, Auchan şi Profi. Recent, reţeaua Supeco devenit partener al proiectului şi, ca urmare, preţurile produselor alimentare practicate de aceste magazine sunt acum disponibile pe www.monitorulpreturilor.info.

Aplicaţia oferă posibilitatea de a contacta autoritatea de concurenţă atât pentru sesizări/reclamaţii, cât şi pentru recomandări.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati