În aproape 200 de școli și grădinițe din București se fac cursuri online

Activităţile didactice se desfăşoară online în 199 de unităţi de învăţământ din Capitală, a anunțat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Aceasta, în condițiile în care în București funcţionează 655 de grădiniţe, şcoli, licee, potrivit Agerpres.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis luni suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru două unităţi şcolare până pe 31 octombrie, potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei.

Este vorba despre Şcoala Gimnazială „Elena Văcărescu” (Sector 1) şi Şcoala Gimnazială Nr. 77 (Sector 2).

CMBSU a dispus, totodată, reluarea cursurilor cu prezenţă fizică de marţi la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” (Sector 1), Colegiul Tehnic „Petru Maior”, Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” şi Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu”, toate trei din Sectorul 6.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati