În București s-ar putea face recensământul animalelor de companie, potrivit unui proiect aflat pe site-ul PMB

Animalele cu proprietar vor fi numărate pentru prima dată în Bucureşti, potrivit unui proiect aflat pe site-ul PMB.

Recensământul câinilor și al pisicilor va fi făcut de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.

Proiectul, care se află pe site-ul Primăriei Generale a Capitalei, este supus dezbaterii publice până pe 12 septembrie, scrie EuropaFM.ro.

Astfel, proprietarii de animale din Bucureşti trebuie să declare ce fel de animal deţin şi toate datele legate de acesta: rasă, specie, culoare, talie, sex, vârstă şi aşa mai departe.

De-asemenea, trebuie să anunţe şi dacă acesta dispare, e înstrăinat, moare sau face pui.

Ce amenzi riscă proprietarii de animale?

Proprietarii care refuză sau uită vor fi amendaţi – se prevede în proiectul Primăriei Capitalei. În funcţie de faptă – cu amenzi între 200 şi 800 de lei.

În urma recensământului se va face un Registrul de evidenţă a animalelor cu proprietar. 

În România nu s-a efectuat niciodată un recensământ al animalelor de companie. Cu toate acestea, se aproximează că ar fi 11 milioane, dintre care 4 milioane câini şi 4,2 milioane pisici.

Un studiu din 2015 arată că 48% dintre românii din oraşe deţin animale de companie, iar în Bucureşti, o familie din trei are un pet.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati