Primăria București anunță într-un comunicat de presă că va lansa, timp de trei săptămâni, „Tramvaiul colindelor”. Acesta va circula prin Bucureşti în perioada 14 decembrie 2019 – 3 ianuarie 2020, pe traseul liniei 1. Potrivt comunicatului, tramvaiul își propune să aducă „o nuanță veselă peste peisajul urban”.
Un eveniment socio-cultural, „Tramvaiul colindelor” este organizat de sărbătorile de iarnă de Primăria Capitalei şi Societatea de Transport Bucureşti.
Astfel, timp de trei săptămâni, pe traseul liniei 1, va circula un tramvai modernizat, frumos împodobit, care va străbate centrul Capitalei şi le va oferi celor care călătoresc cu el colinde şi alte cântece de iarnă (româneşti şi internaţionale), informează PMB, potrivit Digi24.ro.
Tramvaiul de tip Bucur LF, modernizat în Uzina proprie a STB, este decorat cu motive specifice sărbătorilor de iarnă şi cu urarea „Sărbători fericite!”.
În tramvai vor avea acces toţi călătorii, iar vehiculul va avea un program normal de funcţionare şi va opri în toate staţiile de pe traseul liniei 1.
Proiectul îşi propune să aducă o nuanţă veselă peste peisajul urban, în cele mai circulate zone din Bucureşti, se mai arată în comunicatul citat.