În ce sector sunt cele mai multe nereguli la autorizațiile de construcții

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat că cele mai multe nereguli în planurile urbanistice zonale le-a găsit în sectorul 2. 

„Am primit câteva răspunsuri în care și-au declinat posibilitatea de a da o astfel de opinie juridică, în schimb am progresat foarte mult pe analiza de legalitate a PUZ-urilor de sector și vreau să vă spun că pentru PUZ-ul sectorului 2 am găsit de ordinul sutelor de terenuri pentru care acesta PUZ este nelegal și voi prezenta această analiză consilierilor generali, Inspectoratului de stat în Construcții și prefectului, apoi o să vedem care este decizia pe care o să o ia”, a spus Nicușor Dan, vineri, la Digi24.

Nicușor Dan a solicitat ajutorul Curții de Apel

Primarul general a spus că a solicitat ajutorul Curții de Apel pentru că „era o chestiune de interpretare, în momentul în care noi am dat această hotărâre de Consiliu General”.

„Am primit întrebări de la arhitecții șefi ai sectoarelor despre interpretarea unei sintagme din această hotărâre. Ca să avem o interpretare profesionistă, am solicitat punctul de vedere al Curții de Apel”, a completat el.

„Acum suntem în plin proces de aprobare a bugetului, o să avem o ședință cu consilierii generali în care să discutăm bugetul și imediat după ce trecem de această chestiune o să discutăm și de chestiunile urbanistice”, a mai spus Nicușor Dan, întrebat când va prezenta analiza PUZ-urilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati