În două zile de Saga Festival, Jandarmeria din București a anunțat că au descoperit 77 de fapte penale

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a transmis că în două zile, cu ocazia festivalului SAGA care s-a desfășurat pe Arena Națională, s-au dat amenzi în valoare totală de 7.000 de lei și s-au întocmit actele necesare începerii cercetărilor pentru 77 de fapte de natură penală privind traficul și consumul de doguri, precum și pentru furt calificat.

În legătură cu evenimentul SAGA Festival, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări: În perioada 3-4 iunie a.c., în urma încălcării normelor legale în vigoare de către anumiți participanți, jandarmii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61 din 1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicatul Jadarmeriei de duminică.

Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru 77 de fapte de natură penală, în urma constatării, împreună cu B.C.C.O. București, a unor încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, dar și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum și furtul calificat”, mai precizează instituția, scrie digi24.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati