Consiliul Local Sector 1 va dezbate în şedinţa de joi un proiect de hotărâre privind cooperarea autorităţii locale cu Ministerul Transporturilor, CFR şi Municipalitate pentru amenajarea zonei pietonale din faţa Gării de Nord şi alte investiţii în această zonă administrativă.
’Se solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru cooperarea Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi Municipiul Bucureşti în vederea finanţării şi realizării în comun a unor proiecte de investiţii ce vizează promovarea mobilităţii urbane şi creşterea gradului de conectivitate pe raza administrativă a Sectorului 1’, prevede proiectul de hotărâre.
Părţile convin ca în zece zile de la semnarea protocolului să constituie un grup de lucru alcătuit din reprezentanţi desemnaţi de semnatari.
Printre obligaţiile Ministerului Transporturilor şi CFR se numără identificarea cadrului legal aplicabil implementării obiectivelor de investiţii şi înştiinţarea membrilor grupului de lucru cu privire la avizele/acordurile ce trebuie obţinute în acest sens. Municipalitatea are printre atribuţii asigurarea de consultanţă specializată în domeniul său de activitate. Autorităţii locale din Sectorul 1 îi revin obligaţii printre care şi identificarea şi/sau asigurarea surselor de finanţare pentru obiectivele de investiţii.
Protocolul propus are o durată de 3 ani, ce poate fi prelungită.
Un alt proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de joi solicită acordul Consiliului General al Capitalei pentru cooperarea dintre autoritatea locală şi Administraţia Străzilor Bucureşti, în vederea finanţării şi realizării în comun a lucrărilor de interes public local referitoare la modernizarea, reconfigurarea, întreţinerea şi amenajarea/reamenajarea spaţiilor publice situate pe reţeaua stradală din Sectorul 1.
Potrivit referatului de aprobare, prin realizarea acestor lucrări se asigură confortul cetăţenilor din Sector şi se evită: apariţia unor avarii la reţelele edilitare, posibile colmatări sau distrugere a căminelor de vizitare aferente reţelei de canalizare, accidente ce se pot produce din cauza stării proaste a carosabilului şi a trotuarelor.