În minivacanţa de Revelion (31 decembrie – 2 ianuarie), pompierii au intervenit pentru stingerea a 282 de incendii, fiind înregistrată o creştere de aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
În weekend-ul de Revelion, aproape 5.000 de pompieri s-au aflat la datorie, zilnic, pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.
În ultimele trei zile, s-au înregistrat 4.914 situaţii de urgenţă, o creştere de aproape 20% faţă de perioada similară a anului trecut.
Potrivit IGSU, această majorare a numărului cazurilor gestionate de pompieri este cauzată, în mare parte, de intensificarea solicitărilor primite pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, de la 3.132 de cazuri SMURD înregistrate în perioada 31 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022 la 4.125 de cazuri SMURD în perioada 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023.
O atenţie deosebită a fost acordată şi misiunilor pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, salvatorii acţionând pentru gestionarea a 18 astfel de cazuri.
În perioada supusă analizei, în afară de intensificarea misiunilor SMURD, numărul incendiilor la care pompierii au acţionat a înregistrat o majorare semnificativă, raportat la acelaşi interval de timp al anului trecut.
Astfel, în minivacanţa de Revelion, pompierii au acţionat pentru stingerea a 282 de incendii, cu o creştere de aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Pe lângă misiunile derulate în plan operativ, o atenţie sporită a fost acordată prevenirii evenimentelor care puteau fi generate de nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
În perioada cuprinsă între Crăciun şi Revelion (26 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023), inspectorii de prevenire au desfăşurat acţiuni de control la peste 400 de obiective din toate judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, pe timpul cărora au fost constatate 1.472 de deficienţe pe linia apărării împotriva incendiilor.
Neregulile identificate în teren au fost sancţionate cu amenzi în valoare de peste 1.550.000 lei, precum şi cu 1.150 de avertismente.