În Poiana Braşov sunt deja hoteluri care nu mai au camere libere pentru perioada Revelionului

În Poiana Brașov sunt hoteluri unde nu se mai găsește niciun loc disponibil pentru noaptea dintre ani, asta chiar dacă, în unele cazuri, un pachet de 4 nopți într-un hotel de 4 stele costă cât un sejur de o săptămână pe o insulă exotică, relatează Digi24.

„Tarifele încep de la 9.800 de lei, 2 persoane, cameră dublă de Revelion. De Crăciun, am ales un tarif de 6.500 de lei, două persoane, cu facilitățile din hotel: avem spa, avem saună uscată, saună umedă”, spune Gabriel Roșca, managerul unui hotel de 4 stele din Poiana Brașov, potrivit digi24.ro.

Cu toate acestea, mulți români preferă să plece în străinătate la final de an, mai ales că prețurile sunt similare cu cele din stațiunile montane din țară.

„În proporție de 70% preferă să călătorească în afara țării, precum în Egipt sau în zonele specifice pentru schi, zonele montane, Austria, de exemplu, iar 30% pentru România. Călătoresc, în special, pentru obiceiuri, tradiții și meșteșuguri”, spune Ecaterina Ciobanu, consultant în turism.

În acest an, tarifele pentru destinațiile din afara țării au crescut, în medie, cu 5%. Cele mai căutate oferte sunt cele pentru târgurile de Crăciun.

„Tarifele încep de la 240 de euro la târgurile de Crăciun, Budapesta și Viena, de exemplu, ce are inclus transportul cu autocarul, două nopți de cazare cu mic dejun și ghid însoțitor”, precizează consultantul.

Bugetul pentru o excursie exotică se ridică la 2.000 – 2.500 de euro de persoană.

„Urmează să merg într-o zonă exotică, acesta e obiceiul meu de vreo 5 ani. Pe lista ar fi Seychelles sau Bali. Undeva la un 2.000 – 2.500 euro ajungi de persoană”, este prețul estimat de o persoană intervievată de Digi24.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati