Premierul Nicolae Ciucă susţine că trei companii şi două persoane fizice din România alimentează financiar puterea de la Moscova, în perioada conflictului din Ucraina. Acestea vor fi supuse sancţiunilor stabilite de Uniunea Europeană, a completat el.
Întrebat dacă în România există firme ruseşti care alimentează financiar Kremlinul în această perioadă de război, şeful Guvernului de la noi a răspuns afirmativ.
„Instituţia care se ocupă de această problemă este ANAF-ul şi, desigur celelalte instituţii şi până în momentul de faţă au fost identificate trei entităţi şi două persoane fizice.
Intră sub sancţiuni pe mâna autorităţilor din România. Suntem obligaţi să punem în aplicare deciziile care au fost luate la nivelul Uniunii Europene”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, potrivit antena3.ro.
Acest lucru înseamnă că activele acelor firme sunt înghețate și nu mai pot face schimburi financiare, măsura fiind pusă în aplicare imediat după identificarea lor, mai spune sursa citată.