În România, la fiecare 100 de mașini înmatriculate, cel puțin 6 produc accidente soldate cu pagube, vătămări corporale și decese

România se menţine pe unul dintre locurile fruntaşe în Europa la capitolul accidente soldate cu pagube materiale şi/sau vătămări corporale despăgubite în baza poliţelor RCA, informează miercuri Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), potrivit Agerpres și economedia.ro.

Astfel, frecvenţa daunelor RCA în România, adică raportul dintre numărul daunelor şi cel al poliţelor emise, este una dintre cele mai ridicate la nivel european, potrivit datelor colectate de UNSAR de la mai multe asociaţii naţionale ale asigurătorilor din Europa.

Conform sursei citate, în România, frecvenţa medie a daunelor se situează la circa 6%, conform celor mai recente date furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

„Acest lucru înseamnă că, în ţara noastră, în fiecare an, din fiecare 100 de maşini înmatriculate, cel puţin 6 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale şi decese – un număr foarte mare faţă de alte ţări. Comparativ, Germania înregistra la finalul anului 2020 o frecvenţă a daunelor de 4,4%, Italia 4,2%, Bulgaria 3,82%, Polonia 3,69%, Slovacia 3,35%, Cehia 2,73% şi Finlanda 1,8%. Nu întâmplător, România se află în vârful clasamentului european şi în ceea ce priveşte rata daunei, un alt indicator specific industriei de asigurări, cu un nivel de peste 80% în anul 2020, în timp ce media europeană se afla la 62%, potrivit unui raport publicat recent de către EIOPA – Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale. Mai mult, după primele 9 luni din 2021, rata daunei pe zona asigurărilor RCA a urcat până la 99,52% – arată datele ASF”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii UNSAR susţin că la această rată a daunei se adaugă taxele de funcţionare, impozitele plătite, contribuţiile la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, la Fondul Naţional de Protecţie, precum şi cheltuielile de distribuţie şi administrare, costuri cu utilităţile etc – care şi ele se află toate în creştere accelerată.

„Însumate, toate aceste cifre formează o rată combinată tehnică de peste 130%. Aceasta arată că activitatea de bază a unui asigurator, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri), generează pierderi”, se mai spune în comunicat.

UNSAR arată că, pe scurt, linia RCA este una neprofitabilă pentru companiile de asigurări: pentru fiecare 100 de lei încasaţi din RCA, asigurătorii trebuie să scoată din buzunar în plus circa 30 de lei.

„Studiile de specialitate ne arată că accidentele rutiere reprezintă în continuare unul dintre riscurile la care românii se expun cel mai mult. UNSAR şi industria de asigurări contribuie prin campaniile anuale de informare şi de prevenţie rutieră la obiectivul de reducere a riscului accidentelor din România – un exemplu relevant fiind campania #ATENTinTRAFIC. Complementar, în acest context, orice schimbări legislative, inclusiv cele care privesc zona asigurărilor RCA, trebuie să fie făcute în urma unui studiu de impact, bazat pe date solide, care să vină cu adevărat în sprijinul românilor, inclusiv pe zona de siguranţă rutieră şi – foarte important – să nu contravină legislaţiei europene”, au declarat reprezentanţii UNSAR.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a fost înfiinţată în 1994 şi reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 80% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federaţiei asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni – Insurance Europe.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati