Școlile care vor avea un procent de vaccinare de 100% ar putea cere participarea fizică a tuturor elevilor la cursuri, indiferent de scenariul în care se află, a anunţat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit acestuia, nu vor fi luate în calcul persoanele care au contraindicații medicale și nu se pot vaccina.
Această măsură, spune ministrul Educației, va ajuta foarte mult la recuperarea materiei pierdută de mulți elevi.
“Ne gândim să luăm în calcul acele școli în care vaccinarea este realizată sută la sută. Ne gândim să luăm în calcul persoanele cu contraindicații medicale, dar cu această excepție, dacă vor exista școli cu procent de vaccinare 100%, acestea cred eu că ar putea să solicite celor care au competențe de a se pronunța asupra solicitării de prezență fizică 100%, indiferent de scenariul în care funcționează acea școală.
Este un element care ar ajuta foarte mult la recuperarea pierderilor suferite de către toți elevii, pierderi mari și mai cu seamă pierderi neuniform repartizate”, a declarat Cîmpeanu, marți dimineață, potrivit Edupedu.
Luni seara, Florin Cîţu a anunţat că redeschiderea școlilor pe 5 mai se va face respectând rata de incidență, „în scenariile pe care le știm”.