În Sectorul 5 s-a dat startul înscrierilor la grădinițele și creșele de stat

În perioada 15 – 20 iunie, are loc prima etapă de înscrieri la creșă și grădiniță, în limita locurilor disponibile, anunță Primăria Sectorului 5. Din toamnă, grupa mijlocie de la grădiniţă devine obligatorie, avertizează instituția.

Cererile se pot depune la sediul creșei / grădiniței, pe email sau prin poștă.

”Atenție, părinți! Chiar dacă vă înscrieți copilul la o singură unitate de învățământ, puteți înregistra până la 3 opțiuni de creșă sau grădiniță.”, atrage atenția adminsitrația locală.

Dosarul de înscriere cuprinde:
• modelul de declarație pe propria răspundere
• cererea tip pentru înscriere la grădiniță
• copie de pe certificatul de naștere al copilului
• copie de pe actele de identitate ale părinților și, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției
• adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți
• adeverință de la medicul de familie din care reiese că cel mic este sănătos clinic
• avizul epidemiologic/ dovada de vaccinare întocmit(ă) pentru intrarea celui mic în colectivitate. Avizul / dovada se eliberează de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.
  • Pe 30 iunie 2023, părinții vor afla unde au fost repartizați cei mici, precum și numărul de locuri rămase vacante după prima etapă de înscrieri.
Criterii pentru alegerea grădiniței:
• proximitatea față de casă
• programul de funcționare (program normal sau prelungit)
• activitățile educaționale oferite de unitatea de învățământ.
Etapa a doua, dedicată locurilor rămase libere după prima etapă de înscrieri, va avea loc în perioada 3 – 6 iulie 2023.
 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati