În Sectorul 6 a fost inaugurat primul Amfiteatru construit în aer liber, în incinta unei unități de învățământ

Şcoala Gimnazială „Regina Maria” din Cartierul Militari este prima unitate de învăţământ preuniversitar din Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti dotată cu un Amfiteatru în aer liber. Construcția a fost inaugurată astăzi, 3 iulie 2020, de primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, alături de directorul Teatrului Masca, actorul Mihai Mălaimare.

“Proiectul este unicat la nivelul României! El a fost implementat în ultimii doi ani de Primăria Sectorului 6, ca răspuns la solicitările profesorilor din Școala și ale părinților elevilor de aici.

În acest amfiteatru se vor desfășura în principal activități educaționale și extrașcolare, dar vor fi puse în scenă, totodată, spectacole și piese de teatru, împreună cu partenerul nostru tradițional, Teatrul Masca, din Sectorul 6.

Cultura trebuie adusă aproape de oameni, în cartiere. Acest proiect arată clar deschiderea Primăriei Sectorului 6 către tot ceea ce înseamnă cultură de calitate, dar nu este singurul de acest fel. Suntem, în prezent, în plin proces de construire a celui mai mare centru cultural, în locul fostului Cinematograf Favorit,”, a spus primarul Gabriel Mutu.

Noul spațiu va fi folosit atât de Şcoala Gimnazială „Regina Maria” în desfăşurarea activităţilor şcolare şi extraşcolare, cât şi de celelalte unităţi de învăţământ din Sectorul 6, care doresc să desfăşoare acţiuni în aer liber. Astfel, în curând, aici vor fi găzduite spectacole, concursuri, decernări de premii, conferinţe şi nu numai.

Tot astăzi, edilul Sectorului 6 și directorului Teatrului Masca au decis încheierea unui parteneriat între cele două instituții, pentru înființarea Festivalului Regina Maria, festival de teatru dedicat copiilor din școlile și liceele sectorului.

Având în vedere noile prevederi privind distanțarea fizică, artiștii vor putea pune în scenă piese de teatru și vor susține spectacole în deplină siguranță pentru participanți. De asemenea, amfiteatrul va fi un spațiu propice desfășurării cursurilor elevilor în aer liber, de fiecare dată când vremea va permite.

 

Construcţia are o suprafaţă de aproximativ 300 metri pătrati şi o capacitate de 200 de locuri pe scaune. Aceasta cuprinde două gradene simetrice, în formă de arc de cerc, o scenă cu o lungime de 8 metri şi o cameră tehnică pentru proiector. Valoarea totală a investiției realizate de autoritatea locală este de aproximativ 150.000 de euro.

O echipă de artiști vizuali (printre care Dragoș Dumitrașcu, Modreanu Mircea, Valentin Florea, Otto Constantin și Sebastian Oară), coordonată de Lucian Hrisav, au pictat atât pereții exteriori, cât și gradenele, concentrându-se pe o deconstrucție geometrică (deconcentrarea formelor) și reprezentarea ei printr-un tip de estetică post-internet.

Amfiteatrul în aer liber din incinta Şcolii Gimnaziale „Regina Maria” face parte dintr-un proiect amplu al Primăriei Sectorului 6, implementat prin Administraţia Şcolilor Sector 6, prin care se urmăreşte integrarea de noi standarde tehnice şi calitative în domeniul serviciilor şi infrastructurii educaţionale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati