În Sectorul 6 s-au instalat senzori pentru măsurarea calității aerului în școli

Astăzi a început instalarea senzorilor de măsurare a calității aerului în școlile din Sectorul 6, în cadrul proiectului „City Air”, a anunțat Alexandru Gâdiuță, consilier al sectorului. Primii senzori au fost montați la Liceul ”Tudor Vladimirescu”.

Proiectul „City Air”, desfășurat cu sprijinul Asociației Române Pentru Smart City și Mobilitate, este primul program naţional de monitorizare a calității aerului în interiorul unităților de învățământ și din jurul acestora și își propune conturarea unor seturi de măsuri concrete, specifice, pentru fiecare locație în care sunt amplasați senzorii de poluare, mai spune sursa citată.

Senzotii măsoară particulele în suspensie și gazele periculoase din aer

Senzorii se montează în interiorul și în exteriorul unității de învățământ și vor măsura, timp de un an de zile, particulele în suspensie și gazele periculoase din aer, acestea având un efect nociv asupra sănătății umane.

Pentru început se vor monta senzori în cinci școli urmând ca parteneriatul să se extindă și la alte unități școlare.

Școlile unde se vor monta senzori de măsurare a calității aerului în perioada imediat următoare, în Sectorul 6, sunt situate pe artere importante de circulație:
👉Liceul Tudor Vladimirescu (pe bd Iuliu Maniu)
👉Scoala Regina Maria (pe strada Apusului),
👉Scoala 163 (pe Calea Giulești),
👉Scoala 279 (pe bd Prelungirea Ghencea),
👉Colegiul Petru Maior (pe bd Timișoara)

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati