În Sectorul 6, taxele şi impozitele pot fi achitate printr-o multitudine de mijloace electronice

Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale Sector 6 a dezvoltat o aplicaţie pentru telefonul mobil.

Încă de la primele ore ale dimineţii de astăzi, 4 ianuarie 2021, contribuabilii Sectorului 6 s-au prezentat la ghişeele Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6 (DGITL) pentru a-şi achita obligaţiile fiscale pe anul curent.

Amintim că, în contextul pandemic în care ne aflăm, în Sectorul 6, obligaţiile fiscale se pot achita prin mai multe mijloace electronice:

– aplicaţia Taxe Locale 6 disponibilă în Google Play (pentru persoane fizice);

– platforma www.ghiseul.ro (pentru persoane fizice);

– prin intermediul celor peste 5.000 de staţii de plată SelfPay, prezente la nivel naţional în cele mai importante reţele de retail şi în magazinele de proximitate (pentru persoane fizice);

– serviciile de Internet Banking;

– reţeaua de distribuţie carburant OMV-PETROM – platforma Westaco (pentru persoane fizice);

Important de ştiut este că interfaţa site-ului https://taxelocale6.ro s-a modificat, contribuabilii, persoane fizice şi juridice, putând găsi aici cu uşurinţă toate informaţiile legate de mijloacele de plată, activităţile din centre, actele necesare pentru fiecare tip de operaţiune, pot descărca şi completa online toate formularele (inclusiv în format editabil).

Totodată, a fost lansată platforma online, disponibilă accesând acest link, platformă prin intermediul căreia contribuabilii pot depune şi primi orice tip de act, exclusiv online, semnat electronic, eliminând astfel necesitatea prezenţei fizice la ghişeu. Platforma dispune de mijloace moderne de interacţiune: asistenţă chat, identificare video, apelare audio, posibilitatea anexării documentelor.

În afară de aceste mijloace electronice, taxele şi impozitele locale pot fi plătite şi la sediile Direcţiei, situate în:

– Bd. Drumul Taberei nr. 18 (Orizont),

– Centrul Comercial „Drumul Taberelor” (Strada Braşov nr. 25),

– Bd. Drumul Taberei nr. 40,

– Şoseaua Virtuţii nr. 1-3,

– Centrul situat în Calea Giuleşti nr. 125 a fost relocat în incinta Complexului Comercial Grant Shopping Center, pe Şoseaua Virtuţii nr. 148 (lână eMag). Prin intermediul acestui centru, situat în apropiere de Cartierul Militari, s-a dorit degrevarea celui situat în Bulevardul Virtuţii, care deserveşte acest cartier aglomerat.

Precizăm că până la data de 31 martie 2021, se acordă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, bonificaţia de 10% pentru achitarea integrală a impozitelor pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport.

Program persoane fizice şi juridice:

Luni, Marţi, Joi: 08.30 – 16.30

Miercuri: 08.30 – 18.30

Vineri: 08.30 – 14.00.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati