În sediul Academiei de Poliției plouă ca afară. „Apelul, urmat de binemeritatul dat cu mopul“ – VIDEO

În sediul Academiei de Poliției plouă ca afară, iar studenții care vor să devină polițiști își încep cursurile la 5 dimineața cu un apel pe platou, puși de conducere să dea cu mopul și să strângă apa cu găleata, susține Europol.

Filmarea Sindicatului Europol a devenit virală și arată, încă o dată, condițiile precare în care instituția pregătește viitori agenți de poliție.

În imagini se observă cum ultima ploaie din Capitală i-a dat peste cap pe constructorii care s-ar fi apucat de renovări de-abia când apa s-a infiltrat prin acoperiș.

„Cursurile unei prestigioase instituții de învățământ superior încep la 5 dimineața cu un apel pe platou, urmat de un bine meritat “dat cu mopul”, arată sursa citată.

”Ne așteptăm și de această dată ca reprezentanții instituției, în loc să remedieze problemele, să se preocupe de realizarea unui comunicat de presă în care să precizeze din nou că imaginile prezentate sunt tendențioase și nu reprezintă realitatea”, este informația postată pe pagina de Facebook Sindicatul Europol.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati