Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ilfov a decis aplicarea unor noi măsuri anti-COVID în localităţile Brăneşti şi Domneşti, unde rata de incidenţă a COVID-19 cumulată la 14 zile a depășit pragul de 2 la mie.
Noile măsurile au intrat în vigoare de joi, 16 septembrie, la ora 00:00.
Printre măsurile adoptate în ședința CJSU Ilfov se numără:
-În spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie;
-Este obligatorie purtarea măştii de protecţie pe o rază de 50 m în jurul unităţilor de învăţământ pentru cei care staţionează în acest perimetru;
-Activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii:
-Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
-Organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară;
-organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
-Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/ corturi de evenimente până la capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
-Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00 – 2.00;
-Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea spaţiului şi în intervalul orar 5.00 – 2.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;