ÎNCĂ O AMÂNARE ?! / Cel mai probabil, metroul din Drumul Taberei nu va fi gata nici pe 30 iunie, așa cum a promis premierul Orban

Magistrala de metrou din cartierul Drumul Taberei va fi inaugurată până la sfârșitul verii, dau asigurări responsabilii de proiect din cadrul Metrorex care nu mai garantează, totuși, că va fi respectat termenul asumat la începutul anului și anume 30 iunie 2020.

  • Termenul de 30 iunie promis de premierul Ludovic Orban, cel mai probabil, nu va fi respectat pentru că abia luna viitoare încep probele dinamice.

Pe șantier lucrările au fost puțin îngreunate din cauza pandemiei de coronavirus pentru că unele materiale din import (mai ales cele din China și Italia)  au ajuns cu întârziere dar au fost și probleme cu infiltrațiile de apă.

Probele dinamice – adică testele cu rame de metrou în circulație vor începe de luna viitoare, a precizat, pentru RRA, Constantin Mustățea, director de investiții la Metrorex : ,,Lucrările sunt aproape de final, la partea de structură acestea sunt peste 99 % iar la finisaje și instalații 97 %. Noi estimăm că probele dinamice, vor începe luna viitoare ”

  • Întrebat dacă sunt șanse mai mari pentru jumătatea verii sau pentru sfârșit de vară, responsabilul Metrorex a răspuns că totul depinde de rezultatele probelor dinamice care se fac cu trenurile de metrou în mișcare, scrie Radio România Actualități.

Lucrările la Magistrala V de metrou au început în 2011 și aveau termen inițial de finalizare 2015. M 5 are 10 stații și un depou și va transporta la capacitate maximă 100 000 de călători pe oră în ambele sensuri.

Stațiile sunt dispuse la o distanță de aprox. 600 de metri spre deosebire de rețeaua veche, construită înainte de 89 cu stații la peste un kilometru depărtare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati